Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca a organizat o festivitate de premiere a elevilor din clasele primare și gimnaziale care s-a desfăşurat la Cinema „Florin Piersic”, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a cadrelor didactice şi a părinţilor copiilor.

La festivitatea de încheiere a anului șco­lar de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, s-au aflat, în prezidiu, alături de IPS Mitropolit Andrei, arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, inspectorul de religie din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, pr. Marian Sidon, şi pr. Liviu Vidican Manci, directorul Seminarului Teologic.

Cu această ocazie, IPS Părinte Mitropolit Andrei i-a binecuvântat pe elevi, le-a urat să aibă o vacanță frumoasă şi i-a îndemnat să iubească lectura și să învețe bine pentru a fi o bucurie pentru familiile lor și pentru societate:

Pe voi, pe copii, Domnul Iisus Hristos vă dă exemplu de felul cum ar trebui să arate un cetăţean al împărăţiei lui Dumnezeu (…) E foarte important ce facem noi la şcoală. Învăţând mult, aşa cum spune rugăciunea ce am rostit-o, să aduceţi bucurie părinţilor, învăţătorilor voştri, să aduceţi bucurie ţării şi să faceţi o lume mult mai bună atunci când veţi fi oameni mari. Vă felicităm, şi pe dascăli şi pe copii, şi pe părinţi, pentru rezultatele din acest an şcolar şi vă dorim o vacanţă foarte plăcută!.

Pr. Liviu Vidican Manci, directorul Seminarului clujean a remarcat că scopul acestei şcoli este

în primul rând acela de a forma suflete, caractere, oameni de foarte bună calitate. Lucrurile acestea se întâmplă pentru că dumneavoastră aveţi încredere în ceea ce noi oferim, iar dascălii îşi pun sufletul pe altarul educaţiei şi îşi jertfesc o bună parte din viaţa lor cu multă dragoste, iar Dumnezeu le va răsplăti (…) Suntem la cinci ani de când avem clase primare şi este primul an când avem ciclul complet, de la clasele pregătitoare la clasa a XII-a. Dacă în urmă cu câţiva ani erau 20 de norme, acum sunt 61 de norme, sunt 59 de persoane care se ocupă de educaţia copiilor.

De asemenea, directorul Seminarului Clujean, pr. Liviu Vidican Manci le-a urat elevilor vacanță frumoasă și i-a felicitat pentru efortul depus în acest an școlar.

De asemenea, pr. Marian Sidon, inspector de relgie, a remarcat rezultatele obţinute şcoală:

După cinci ani de când Seminarul Teologic şcolarizează cu rezultate foarte bune elevi, la toate nivelurile de învăţământ, când există specializări diverse pentru clasele de liceu, când dumneavoastră, dragi părinţi, vă declaraţi mulţumiţi de activităţile educaţionale care se desfăşoară în această şcoală, când mulţi alţi părinţi doresc să transfere copiii la această unitate de învăţământ, se cuvine să Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că alegerile pe care le-am făcut s-au dovedit a fi inspirate (…) A fost un an şcolar intens pentru Seminarul Teologic Ortodox, prin multitudinea şi complexitatea activităţilor care s-au desfăşurat, dar a fost şi un an şcolar frumos, prin performanţele şcolare obţinute, aşa încât aduc în faţa dumneavoastră aprecierea deosebită a Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj pentru tot ceea ce s-a realizat în Seminarul Teologic Ortodox în acest an şcolar.

La final, cei mai buni elevi au primit coroniţe, diplome şi medalii pentru rezultatele obținute la învățătură în acest an școlar.

Distribuie